La inceput, era comercializat ca remediu din ierburi, iar aroma lui de afine era delicioasa. La inceputul anilor 1600, o bautura spirtoasa derivata din jenever a devenit foarte populara in anglia si a fost intitulata ”gin”.

In timpul regelui William al iii-lea, a fost incurajata productia de gin, iar bautura a cunoscut o imensa popularitate. Drept urmare, calitatea ginului a inceput sa lase de dorit, el fiind adesea aromatizat cu terebentina, in loc de afinata.

Devenise atat de popular, incat conducatorii englezi au cerut marirea pretului, pentru a reduce consumul, ceea ce a dus la adevarate revolte. Pana la urma, conducerea britanica a cedat.

In timp, au aparut diverse formule ale acestei indragite bauturi. Ginul a revenit la ideea de baza si la radacinile sale cu ierburi medicinale.La sfarsitul anilor 1800, dupa ce trupele britanice din india s-au imbolnavit de malarie, soldatii au fost tratati cu gin si chinina, un alcaloid  extras din scoarta arborelui de chinina, sub forma de substanta alba, cristalina, cu gust foarte amar, folosit ca medicament impotriva malariei si unor stari febrile.

Soldatii au combinat ratia lor de gin cu apa tonica de chinina, in care au pus lamaie, pentru a reduce amareala medicamentului.

Asa s-a nascut ginul tonic, potrivit time.