Lisa Young, medic nutritionist in cadrul Universitatii din New York, sustine ca restrictionarea calorica dusa la extrem are intotdeauna efecte neplacute. Asta pentru ca, de fapt, organismul are nevoie de calorii pentru a arde alte calorii. Caloriile actioneaza precum surcelele puse pe foc pentru a starni flacarile – in cazul acesta insa, ele starnesc metabolismul, favorizand arderile calorice.

Numarul de calorii de care organismul are nevoie pe zi difera de la persoana la persoana, in functie de greutate, varsta, sex si activitatea desfasurata. In medie insa, o femeie are nevoie de cel putin 1.200 – 1.500 de calorii pe zi pentru ca organismul sa functioneze asa cum trebuie. Daca nu se consuma cantitatea minima de calorii, metabolismul intampina dificultati si procesul de slabire poate avea de suferit.

Daca te afli printre cei care nu slabesc pentru ca aleg sa consume prea putine calorii, vei observa urmatoarele semne.

Te gandesti incontinuu la mancare

La orele amiezii nu reusesti sa te concentrezi asupra lucrurilor pe care trebuie sa le faci pentru ca gandul iti fuge la mancare si abia astepti sa vina ora cinei? In acest caz consumi prea putine calorii. Poti ridica numarul de calorii consumate intr-o maniera sanatoasa, introducand in dieta gustari sanatoase, pe baza de fructe, legume, nuci si seminte. Combina alimentele bogate in proteine cu cele cu un continut ridicat de fibre. Spre exemplu, poti manca intre pranz si cina o mana de nuci cu un fruct la alegere.

Renunti complet la o masa sau la gustari

Daca sari peste micul dejun, te vei infometa pana la orele pranzului si nu vei reusi sa arzi calorii si grasimi. Mai degraba, consuma un mic dejun sanatos, echilibrat, care sa iti ofere energia necesara fara un exces caloric. Specialistii in nutritie ne indeamna sa consumam 3 mese pe zi si 2 gustari daca dorim sa scapam de kilogramele in plus. Bineinteles, acestea trebuie sa aiba un continut caloric decent, dar sa fie totodata sanatoase. Fructele si legumele, grasimile sanatoase dar si cerealele integrale sunt ideale in timpul curelor de slabire.

Suferi de dereglari menstruale

Daca in timpul curei de slabire te infometezi si nu oferi organismului numarul de calorii de care are nevoie, ciclul menstrual se poate deregla. Organismul are nevoie de grasimi sanatoase pentru a secreta hormonii sexuali in cantitatea necesara.

Ai dureri puternice de cap

Creierul are nevoie de glucoza pentru a functiona asa cum trebuie, iar glucoza din sange provine de la carbohidratii pe care ii consumi. Limitarea numarului de calorii si de carbohidrati va face creierul sa fie lipsit de vlaga si vesnic fara energie. Ametelile, problemele de concentrare si durerile de cap indica o scadere a glicemiei din sange. In aceasta situatie trebuie sa cresti numarul de calorii consumate si sa mananci carbohidrati.

Nu mai ai energie pentru sport

Daca nu mai reusesti sa practici sport asa cum o faceai inainte intrucat te simti lipsita de energie, e momentul sa mananci mai mult. Lipsa energiei cauzata de infometare te oboseste atat fizic, cat si psihic, si iti poate cauza mari probleme.

Esti foarte irascibil

Nervozitatea continua poate fi o consecinta a restrictionarii calorice. Iti doresti sa slabesti pentru a te simti mai bine in pielea ta, insa daca dieta te face sa fii mereu nervos, rezultatele obtinute nu sunt cele dorite. Mananca mai mult pentru a iti recapata starea de bine.

Nu te saturi niciodata

Restrictionarea calorica excesiva te face sa te ridici vesnic infometat de la masa. Mai degraba, consuma o masa bogata in cereale integrale, grasimi si proteine de calitate si vei reusi sa slabesti intr-un mod sanatos, fara sa fie necesar sa te infometezi. Este adevarat ca portiile trebuie micsorate atunci cand vrem sa slabim, insa nu atat de mult incat sa nu mai simtim ca mancam.