Luptatorii de sumo, numiti rikishi, nu poarta alt echipament decat o centura de matase-numita mawashi, care este infasurata in mod repetat in jurul braului, trecuta printre picioare si legata cu un nod la spate. Corespondentul Reuters Issei Kato a fost admis in templul budist Ganjoji Yakushido, din Nagoya, unde sunt antrenaţi luptatorii de sumo de Tomozuna Oyakata. 

Sumo este o lupta japoneza pe un ring special, in care este declarat invins adversarul obez, care cade primul pe podea, atunci cand atinge podeaua cu orice parte a corpului, in afara de talpi sau scoate in afara ringului unul ori ambele picioare. Sumo este considerat de catre multi ca fiind sportul national al Japoniei, avand multe elemente rituale, care isi au originea in religia shinto. Cu toate ca are o vechime de peste 2.000 de ani, a devenit sport profesionist abia in prima parte a perioadei Edo.

Antrenamentele sunt unele foarte dure, de-a dreptul epuizante, fiind strict necesar sa se respecte absolut toate traditiile. Aceste rigori ii sperie, de regula, pe tinerii niponi si de aceea in randul luptatorilor de sumo sunt din ce in ce mai multi cetaţeni straini. Cum este şi cazul antrenorului Kyokutenhō Masaru, care nu s-a nascut in Japonia. Acesta a venit in Tara Soarelui Rasare, cu 40 de ani in urma, din Mongolia, devenind primul cetatean mongol care conduce o scoala de sumo.

«”Nu cunosteam limba, acesta a fost principalul motiv de stres”, isi aminteste antrenorul Kyokutenhō Masaru,. pe care anterior il chema Tomozuna Oyakata, despre primii sai pasi in sportul sumo practicat in Japonia. Nu intelegeam absolut nimic, nici cand ma certau, nici cand ma laudau », a completat acesta. Acum el vorbeste perfect limba japoneza, fara accent, este casatorit cu o nipona si a renuntat la cetatenia Mongoliei pentru a devenit un supus al Imparatului Akihito.

Luptatorii de sumo cantaresc cel putin 120 kg si consuma cate cel putin 8.000 de calorii pe zi. Cat timp practica sumo, luptatorii stau in „cantonament” la şcoala (de sumo) numita heya. Regimul lor alimentar consta in principal dintr-un bulion numit Chankonabe.

Mai exact intr-o oala cu supa se fierbe carne de gaina, peste, carne de vita si legume. Fiertura obtinuta depaseste de cinci-sase ori numarul de calorii conţinut in alte bucate traditionale nipone. Acest preparat nu este insa suficient, ei mai consuma la micul dejun peste prajit, preparate din picioare de porc si orez fiert pentru a acumula energia necesara. Dupa un mic dejunt sau pranz copios, sportivii trebuie sa doarma doua-trei ore. Pentru a nu pierde din greutate, ei dorm cateva ore imediat dupa masa. Inainte de a adormi, isi pun mastile cu oxigen pentru a respira mai usor.