Bucatarul chef de la restaurantul Cocosu Rosu ne propune o reteta usoara potrivita inca frigului de afara. Reteta este  cat se poate de simpla si gustoasa.

Ingrediente:

– 1 kg de antricot de vita sau muschiulet de vita
– 2 lingurite cu cimbru uscat
– 1 foaie de dafin
– 3 linguri cu bulion
– 150 ml vin rosu
– 50 ml ulei
– sare si piper dupa gust

Mod de preparare:

Incepem cu temperarea carnii, adica se scoate din frigider si se lasa sa ajunga la temperatura camerei (1-2 ore ). Cu 10-15 minute inainte de a fi gatita, carnea se asezoneaza din belsug cu sare, piper si cimbru,pe ambele parti. Dupa acest timp se tamponeaza bucata de carne cu prosoape de hartie pentru a indeparta surplusul de apa lasat de sare. Se stropeste carnea cu putin ulei si se intinde uniform pe toata bucata folosind o pensula sau chiar degetele. Intr-o tigaie incinsa se prajeste carnea cate 3-4 minute pe ambele parti pana capata o crusta. Se transfera apoi carnea intr-o tava si se introduce in cuptorul incalzit in prealabil la 180-200 grade unde se mai tine timp de 30-40 de minute. In acest timp cat sta carnea la cuptor preparam sosul.

In tigaia in care am fript carnea si a ramas un sos adaugam bulionul dizolvat in putina apa,apoi vinul si frunza de dafin si lasam sa fiarba pana scade la jumatate. Scoatem carnea de la cuptor, o lasam sa se odihneasca in tava cateva minute apoi o taiem felii. Friptura de vita se serveste calda, stropita cu sosul de vin (strecurat ) alaturi de garnitura preferata.