De cele mai multe ori pieptul de pui este gatit fara a respecta cateva reguli care-l pot transforma dintr-o experienta culinara neplacuta intr-un preparat savuros. Pentru a obtine un piept de pui fraged si suculent tot ceea ce trebuie sa faci este sa respecti regulile de mai jos:
Nu gati pieptul de pui imediat ce l-ai scos din frigider!
La fel ca orice alta carne si pieptul de pui trebuie lasat macar o jumatate de ora ca sa ajunga la temperatura camerei. In felul acesta, procesul de gatire va decurge corect iar carnea nu va ramane cruda la mijloc.

Marineaza pieptul de pui cateva ore inainte de gatire

O marinada simpla are mai multe beneficii asupra carnii de orice fel, inclusiv cea de pui: in primul rand va fragezi carnea, cu atat mai mult cu cat pieptul de pui este o carne tare. In al doilea rand va adauga savoare, lucru important pentru ca pieptul de pui, fiind lipsit de grasime, este o carne destul de fada. In al treilea rand va mentine carnea suculenta, ajutandu-te sa obtii un preparat delicios.  O marinada simpla va contine ulei de masline sau de floarea soarelui, otet sau zeama de lamaie (in proportie de 1/3 cu cantitatea de ulei folosita), sare, piper si o planta aromatica (cimbrul merge de minune). 

Incinge tigaia inainte de a pune puiul in ea! 

Nu este nevoie sa mai adaugi ulei pentru ca marinada contine deja ulei suficient pentru prajire.
Dupa ce ai rumenit pieptul cate un minut pe fiecare parte, redu flacara si acopera tigaia cu un capac pentru a evita pierderea sucurilor din tigaie. Poti intoarce pieptul de 2-3 ori la interval de 3 minute.

Adauga 25 de grame de unt

Cu un minut inainte de a scoate pieptul din tigaie poti sa adaugi un cubulet de unt cu care sa asezonezi pieptul pe ambele parti. In felul acesta vei adauga un plus de savoare preparatului.

Nu taia pieptul imediat dupa gatire! 

Dupa ce l-ai scos din tigaie, lasa pieptul pe o farfurie acoperita timp de 10 minute. In felul acesta vei evita scurgerea sucurilor si intarirea carnii. Feliaza-l in doua jumatati si foloseste sucurile ramase in tigaie pentru a-l stropi, obtinand astfel un sos delicios.
 
Respecta regulile de mai sus si vei avea parte intodeauna de un piept de pui delicios iar prietenii te vor vizita si mai des!
Sursa foto: Google.com