Travel

5 orase in care merita sa calatoresti pentru street food

Se spune ca daca vrei sa cunosti cat mai bine un oras, trebuie mai intai sa ii descoperi gastronomia locala. In cele mai multe cazuri, nu e nevoie sa mergi in restaurante bine ascunse ca sa gasesti mancare autentica ci sa iti asculti simturile si sa experimentezi cat mai mult “street food”. Am pus la un loc 5 orase din intreaga lume in care credem ca aceasta cultura a mancarii stradale este cel mai bine reprezentata si pe care ar trebui sa le iei in calcul atunci cand planifici urmatoarea calatorie.

5 orase in care merita sa calatoresti pentru street food

Bangkok (Thailanda)

Sunt peste 12.000 de standuri de street food in capitala Thailandei, iar mancarea stradala este un adevarat stil de viata aici. Carnati Isaan, omlete cu stridii, curry-uri thailandeze sau orez “lipicios” cu mango - vei gasi pe strazile din Bangkok cate un fel de mancare pentru fiecare moment al zilei. Yaowarat (Orasul Chinezesc), Piata Wang Lang sau zona de langa Monumentul Victoriei sunt cateva dintre locurile din Bangkok in care vei gasi mancare stradala de calitate.

Singapore (Singapore)

In Singapore, vanzatorii ambulanti de mancare sunt concentrati in faimoasele “hawker centers”, adevarate mall-uri dedicate street food-ului, care dateaza inca din anii ‘70. Sunt trei mari bucatarii care domina scena culinara din oras: bucataria chinezeasca, malaeziana si indiana. Nu pleca de aici fara sa incerci laksa (supa picanta cu fructe de mare si taietei) sau puiul cu orez (mancarea nationala in Singapore) si fa o vizita la Liao Fan Hong Kong Soya Sauce Chicken Rice & Noodle, stand-ul de mancare stradala care a primit in 2016 o stea Michelin.

 

Istanbul (Turcia)

In Istanbul, aproape la fiecare colt de strada vei gasi un stand cu mancare. Kebab-ul este cel mai faimos preparat cand vine vorba de street food, dar nu neglija nici balik ekmek (sandvis cu macrou), kokorec (sandvis cu maruntaie de miel), lahmacun (asa-numita pizza turceasca), borek (placintele turcesti), midiile Dolma (umplute cu orez) sau burgerii “uzi” din Piata Taksim. Orice ai alege, nu ai cum sa dai gres!

 

Londra (Marea Britanie)

Daca vrei sa incerci mancare stradala din toate colturile lumii, e suficient sa iti iei un bilet de avion pana la Londra. Capitala Marii Britanii este unul dintre cele mai cosmopolite orase de pe Glob, lucru care se reflecta mai ales in gastronomie. In Borough Market si Kerb Camden Market vei gasi destule standuri cu street food care servesc de la tocanuri etiopiene, curry-uri indiene sau taietei thailandezi pana la tacos, pizza sau paste. Partea buna e ca sunt atat de gustoase si de ieftine incat nu merita sa mai bati drumul pana la restaurante.

 

Mexico City (Mexic)

Stim, Mexicul se afla, la propriu, la celalalt capat al lumii. Dar pentru orice amator de mancare picanta, o vizita in capitala acestei tari - Mexico City - trebuie bifata macar o data in viata. Stim cu totii despre tacos, dar in Mexico City vei vrea sa incerci mult mai multe preparate (de multe dintre ele probabil n-ai auzit inca): tamales, huaraches, chilaquiles, chicarrones si lista poate continua. Un lucru e sigur: mexicanii isi iau mancarea stradala foare in serios, fie ca vorbim despre mic dejun, pranz sau cina.

Pe acelasi subiect